
Ce distanță mai poți parcurge cu avertizorul de combustibil aprins?
Cu siguranță apariția acestei informații în bordul vehiculului dumneavoastră poate să aducă multă neliniște și un mare semn de întrebare. Este o informație la care nu dorești să găsești răspuns efectiv, adică să rămâi total fără combustibil.
Nu spun că nu se întâmplă, nu e nimic ieșit din normal dar cel mai bine e să preîntâmpinăm aceste situații.
Din când în când, oamenii sunt curioși să afle lucruri pe care nu le știau despre mașinile lor, chiar dacă asta înseamnă uneori să stea pe marginea drumului lângă o mașină care nu mai pornește. Sau poate dimpotrivă, tocmai pentru a preveni o astfel de situație. Din această categorie se află și curiozitatea de bază a unui șofer: cât combustibil mai are în rezervor când se aprinde martorul care indică golirea rezervorului. Pentru că, aparent, mulți șoferi preferă să alimenteze de 10 lire și să întindă de combustibil cât mai mult poate decât să facă plinul și să stea fără griji.
Pentru a răspunde trebuie să cădem de acord că niciun producător auto nu vrea ca cei care au cumpărat una dintre mașinile lor să rămână pe marginea drumului în „pana prostului” pentru că pe bord aveau o autonomie promisă de 30 de mile dar în rezervor era zero combustibil. Asta ar da foarte rău la public, într-adevăr, și atunci producătorii auto au tendința de a face aceste instrumente mult mai pesimiste. Să zicem că martorii de bord vor indica autonomie zero, dar mașina mai are ceva combustibil în rezervor pentru o perioadă limitată.
Cât este aceasta? Te poți baza pe ea? Depinde.
Computerul de bord al mașinii calculează de regulă un consum și face previziuni pe baza cantității de combustibil pe care senzorii o indică în rezervor. Tot computerul de bord este responsabil de avertizarea de rezervor gol. În general, martorul se aprinde atunci când autonomia atinge 50 de mile. Calculul autonomiei se face pe baza unei medii de consum, deci e dificil de apreciat în litri cantitatea de combustibil rămasă în rezervor. Pentru o medie de consum de 65mpg ( 65 mile/galon) adică 104,61km cu 4,55 Litri de combustibil. Așadar un calcul matematic nu foarte complex ne spune că la apariția martorului de combustibil, în cazul de mai sus, vom avea în rezervor 3,48 litri de combustibil.
Cât de departe poți ajunge consumând acest combustibil până la ultima picătură? Asta depinde foarte mult de stilul de conducere. Dacă media de consum atinsă după aprinderea martorului de combustibil este mai mică decât cea calculată de la ultimul plin, vei merge mai mult de 50 de kilometri. Dacă exagerezi cu stilul sportiv sau cu viteza vei ajunge în situația opusă – combustibilul s-ar putea să nu-ți ajungă pentru a parcurge 50 de kilometri.
De ce nu este bine să mergi cu martorul de combustibil aprins? În general, dacă nu este martorul de funcționare al farurilor sau al tempomatului, nu este bine să mergi cu niciun martor aprins. Fiind un martor de culoare galbenă, cel care indică golirea rezervorului nu indică o urgență, dar nici nu trebuie ignorat. Funcționarea motorului cu benzina de pe fundul rezervorului poate duce la blocarea pompei de combustibil cu depuneri sau supraîncălzirea acesteia. Asta deoarece pompa folosește combustibilul pentru răcire – dacă nu este complet scufundată în combustibil se va încinge. Regula generală este să păstrați cel puțin un sfert (1/4) de rezervor pentru a evita problemele cu pompa de combustibil. Înlocuirea unei pompe de combustibil poate fi extrem de costisitoare. Pur și simplu este mai bine să ai suficient combustibil în rezervor și să nu-ți bați capul cu restul problemelor.
Rețineți, media de consum afișată de calculatorul de bord se poate schimba radical ( înjumătăți) dacă intrați într-o zonă urbană cu trafic intens care necesită multe opriri și repornit.
Grijă la drumuri!
Cu drag,
Instructor auto Florin


Comentarii